Dansul fulgilor de nea...

M-am trezit dis de dimineaţă şi am privit cu un ochi somnoros prin colţul ferestrei. Apoi brusc am sărit din pat şi am ridicat perdeaua.

Ningea atât de frumos, încât mi-am lipit obrazul de geamul rece şi am rămas aşa momente bune. Fulgi mari, albi şi pufoşi dansau la doar câţiva centimetri de mine. Nu am rezistat prea mult şi, aruncându-mi o hăinuţă pe mine, am ieşit afară. Fulgii mi se topeau pe frunte şi eu râdeam. Nu găseam cuvinte să-mi exprim bucuria. Era ca într-o poveste cu zâne şi cu pitici magici.

Era atât de alb în jurul meu… atât de curat… atâta bunătate simţeam, încât mi se umplea sufletul. Fulgii de nea se jucau cu mine, mă acopereau într-un strat pufos, îmi şiopteau la ureche cântecele vechi şi de mult cântate, iar eu dansam împreună cu ei, râdeam împreună cu ei… râdeam şi îi strângeam în braţe.

Era iarnă şi nici nu îmi păsa de frig şi de umezeală. Ştiam că bunica pregătea focul dulce şi că urmau fascinantele poveşti la gura sobei.

Mă bucuram de copacii acoperiţi de zăpada imaculată, de cerul argintiu, din care nu conetenea să curgă ploaia de flori de nea.

Alina Bostan, cls. a V-a, Şcoala Stănişeşti